Coordonator
Dr. Ștefan G. Stanciu
Tematici principale
Cooperare
Cooperare cu Centrul de Microscopie-Microanaliză și Procesarea Informației și cu Școala Doctorală de Științe Aplicate.
Photon-X Spectrum este o unitate avansată de cercetare dedicată dezvoltării și aplicării tehnologiilor fotonice de generație următoare la scară micro și nanometrică. Activitatea laboratorului se concentrează pe două direcții majore și complementare: dezvoltarea de tehnici, metode și protocoale noi pentru imagistică și spectroscopie avansată la scară micro- și nanometrică și elaborarea metodelor de fotonică computațională.
Din perspectivă experimentală, laboratorul urmărește proiectarea și implementarea unor tehnici, metode și protocoale de caracterizare optică de înaltă rezoluție, destinate investigării sistemelor biologice complexe și materialelor avansate, cu aplicabilitate în biomedicină, nanotehnologie și știința materialelor. De asemenea, laboratorul aplică aceste tehnici în aplicații cu impact ridicat, fie în abordări de corelare optică, fie în tandem cu tehnici de caracterizare non-optică, pentru elucidarea proprietăților fizico-chimice complexe ale probelor studiate și a interdependențelor dintre acestea.
Din perspectivă teoretică și computațională, laboratorul dezvoltă instrumente de modelare a fenomenelor fotonice la scară micro și nanometrică, contribuind la înțelegerea mecanismelor fundamentale ale interacțiunii lumină-materie. În paralel, sunt dezvoltate metode de procesare, clasificare și augmentare a datelor experimentale prin integrarea tehnicilor moderne de învățare automată și inteligență artificială, cu scopul îmbunătățirii preciziei și eficienței investigațiilor fotonice. Un accent special este pus pe exploatarea proprietăților spectrale, temporale și de polarizare ale semnalelor optice, pe lângă amplitudine și fază.
Prin abordarea sa interdisciplinară, laboratorul constituie o punte între fizică, inginerie, științele vieții și știința materialelor, promovând inovarea în fotonica aplicată și caracterizarea optică la scară micro/nano. Photon-X Spectrum, fondat în anul 2025, beneficiază de infrastructură dezvoltată sau achiziționată de CS1 Dr. Ștefan G. Stanciu prin proiecte de cercetare coordonate anterior la Universitatea Politehnica din București, în cadrul Centrului de Microscopie, Microanaliză și Procesarea Informației. Printre acestea se numără două platforme prototip pentru imagistică și spectroscopie multimodală dezvoltate în proiecte Horizon 2020 Attract: HARMOPLUS și RO-NO-2019-0601 MEDYCONAI. Aceste sisteme multimodale reunesc o familie amplă de tehnici de investigare optică, operate preponderent prin excitație cu radiație laser continuă sau pulsată, pentru exploatarea efectelor optice convenționale și neliniare.